Fostul primar al Focșaniului, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul primar al Focșaniului, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Publicat: 25/07/2019, 13:49

Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Gabriel Bacinschi, la data faptei primar al orașului Focșani, județul Vrancea, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În judecată a fost trimisă și Maria Cristina Costin, la data faptei șef Serviciu Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Focșani, pentru comlicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, Bacinschi, în calitate de primar al orașului Focșani, cu intenție, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalații de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” și ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deși știa că prețul acestora este supraevaluat.

„În ambele situații, edilul a acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă. În demersurile sale, edilul a beneficiat de ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina, care, în calitatea de șef Serviciu Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, a întocmit și avizat mai multe documente pentru atribuirea contractului respectiv și ulterior pentru efectuarea plăților. De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată”, arată DNA.

Primăria Municipiului Focșani a comunicat că nu se constituie, la acest moment, parte civilă în prezentul dosar penal.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum